Accepţiile conceptului de ‘teatru european’ ilustrate de dramaturgia lui Matei Vişniec

Prezenta contribuție se concentrează asupra relației dintre conceptele de “național” și “european”, asociate receptării scriiturii dramaturgice a lui Matei Vișniec în cîteva istorii ale dramaturgiei franceze și francofone, precum și în antologii de teatru dedicate aceluiaşi gen literar, publicate mai ales în Franța. Analiza include piese plasate în orizontul sensibilității și culturii de origine a dramaturgului româno-francez, surprinzînd și punctele nodale în care tematicile sale coincid cu cele inspirate de actualitatea istorico-socială est-europeană și balcanică, motive care, împreună, compun profilul unui teatru apt să exprime conflicte și dinamici cultural-antropologice ce își au rădăcinile în identitatea estică a Vechiului Continent. Punînd în lumină asemenea specificități/diferențe tematice, simptomatice pentru diversitatea care definește fertil dialogul cultural dintre Estul și Vestul Europei, articolul va argumenta și ilustra în același timp faptul că anumite modalități expresive precum și o serie de teme din piesele lui Vișniec sînt comune inclusiv poeticii teatrului scris în Franța, dar nu numai, în ultimii treizeci de ani, unele fiind – de fapt – vehiculate pe scene importante din Europa deja din a doua jumătate a secolului trecut. Asemenea afinităţi fac plauzibilă existența unei dramaturgii-oglindă a identității europene. Așadar, analiza propune o reflecţie asupra accepțiilor conceptului de “teatru european”, termen deja operativ în literatura critică recentă.

Il presente contributo mette in luce il rapporto tra i concetti di teatro “nazionale” ed “europeo”, associati alla presenza e alla ricezione della scrittura drammaturgica di Matei Vișniec in alcune prestigiose storie della drammaturgia francese e francofona e in antologie dedicate allo stesso genere letterario. Si tratta di lavori letterari pubblicati per lo più in Francia. L’analisi include delle pièces ambientate nella cultura di origine del drammaturgo romeno-francese e coglie, allo stesso tempo, i nessi delle sue tematiche con quelle ispirate all’attualità storico-sociale dell’Europa dell’Est e dei Balcani. I temi menzionati in precedenza compongono insieme il profilo di un teatro atto a esprimere dinamiche e conflitti culturali e antropologici profondamente radicati nell’identità estica del Vecchio Continente. Nel mettere in risalto tali specificità/distinzioni di ordine tematico, illustrative della diversità che tende a definire il fertile dialogo culturale tra l’Est e l’Ovest dell’Europa, il saggio indica ed esemplifica nel contempo il fatto che una serie di modalità espressive unitamente a determinati temi delle pièces di Vișniec appartengono anche alla poetica del teatro creato in Francia e altrove negli ultimi trent’anni. Alcuni di questi nuclei tematici sono stati rappresentati – in effetti – su importanti palcoscenici europei fin dalla seconda metà del secolo scorso. Tali affinità rendono plausibile l’esistenza di una drammaturgia intesa come specchio dell’identità europea. In conclusione, l’analisi propone una riflessione sulle accezioni del concetto di “teatro europeo”, ovvero su un termine già operativo nella letteratura critica recente.